De ce relatiile noastre dau gres?
Sa presupunem ca aveti cu cineva relatii apropiate, de casnicie sau de alt fel. Unul dintre cei implicati (sau chiar amandoi) crede ca trebuie sa-i citeasca gandurile celuilalt, sa stie ce simte el si de ce este indispus sau suparat…Iar daca nu este suficient de perspicace, reactia celui dintai este aceasta: ,,Nu ma iubesti. Sa asteptam ca oamenii sa ne citeasca gandurile este primul lucru care distruge relatia.
Al doilea lucru este asteptarea reciprocitatii: daca fac ceva pentru voi, cred ca sunt indreptatit sa astept acelasi lucru in schimb. Iar daca voi nu faceti nimic pentru mine, ceva nu e in regula, sunteti rai. Si incep sa ma irit si sa ma enervez. Iata o metoda perfecta pentru a ucide relatia.
Cea de-a treia metoda este atunci cand suntem siguri ca toti ne datoreaza ceva, cand credem ca ne apartine ceva pe drept. Noi credem ca suntem vrednici de iubire si de atitudine prietenoasa. Pretindem: ,,Trebuie sa ma faci fericit! Trebuie sa fii sincer cu mine! Trebuie sa asculti de mine! De ce nu ma bagi in seama? De ce nu esti atent? Noi chiar credem ca le meritam pe toate acestea.
Si inca o metoda, ultima. Ea va ucide orice relatie mai repede ca un glont. Este atunci cand mereu intervenim, vrem sa schimbam totul, in loc sa lasam lucrurile sa decurga in mod firesc. Cand ii sacaim permanent pe semenii nostri, ne vaitam, bombanim, cartim. Cand mereu repetam acelasi lucru, intr-un cuvant, plictisim.
De ce relatiile noastre dau gres? Fiindca noi insine nu le cladim. Nu suntem gata sa murim pentru ele. Nu suntem gata sa ne jertfim pe noi insine de dragul aproapelui. Noi nici nu credem in jertfirea de sine.
Iubirea pricinuieste durere, deoarece nu stim sa iubim. Asteptam sa obtinem ceva pentru noi insine, iar neprimind, suferim. Dar a iubi inseamna a darui fara a astepta sa primesti ceva in schimb.
