Diavolul cunoaste valoarea sufletului mai bine decat noi

Sa faci rau este foarte usor, este la indemana oricui, insa cand sa faci o fapta buna, toate ispitele se napustesc asupra ta. In primul rand, diavolul se lupta cu tine sa n-ajungi sa faci binele, iti da lene, gand de amanare ¦ Daca totusi ai trecut la treaba, el se lupta ca sa te darame cumva, sa gresesti, sau chiar sa ajungi sa faci rau din binele pe care ti l-ai propus. Iar daca ai reusit, totusi, sa savarsesti fapta buna, el iti da gand de mandrie ca sa te lauzi si sa pierzi astfel intreaga osteneala. Viclean mai e diavolul!
 
Dar asa a fost dintotdeauna, adevarul, dreptatea, pacea, binele, dragostea, frumosul au fost mereu prigonite, atacate, impiedicate ¦ Și vedem si simtim cu totii ca asa este. Cum te-ai lasat de pacate si nu mai faci voia diavolului, cum vin piedicile, pentru ca diavolul este vrajmasul a tot binele. El vine cu ispita ca sa te darame, sa te descurajeze si astfel sa dai inapoi. Cum te apuci din nou de rele, de pacate, diavolul iti da pace, nu te mai necajeste, e multumit ca faci voia lui si tace, stie ca te are prins in plasa sa.
 
Asa era cineva care nu se spovedise niciodata in viata, si cand a fost pentru prima data la marturisit, a intampinat mari ispite, caci isi pierduse portofelul cu toti banii si cu acte. La altcineva care tocmai se lasase de fumat, a venit diavolul printr-o persoana, si i-a intins gratis un pachet de tigari. Ispita! Tentatia! Alte persoane traiau necununate, in pacatul desfranarii, le mergea bine, se intelegeau, diavolul era multumit ca i se face pe plac si ii lasa in pace. Cum s-au cununat, au inceput certurile, neintelegerile, caci diavolul le pierduse sufletul, nu ii mai avea in gheare.
 
Toate aceste intamplari par paradoxale, sa faci pacate si sa-ti mearga bine, iar cand te-ai lasat de ele, sa-ti mearga rau. Dar tocmai aici e cheia: la usa unei case de desfranari sta un diavol si acela doarme, iar la usa unui crestin stau cete. El dupa pasarile cele vii alearga, dupa crestinii cei vii si lucratori, caci pe cei adormiti de placeri ii are deja in plasa sa. Diavolul este un vanator de suflete. El se zbate sa castige sufletele oamenilor pentru imparatia sa intunecoasa.
 
El, diavolul, stie ce mare valoare are un suflet. Cat alearga, cat iscodeste, cat se vicleneste ca sa castige un suflet de om. Staruinta aceasta e un semn ca diavolul stie e pretui sufletul, comoara nepretuita. Numai noi, oamenii nu constientizam ce comoara purtam in noi.
 
Și de multe ori, diavolul vorbeste prin gura lumii, caci nu te mai scoate din: ticnit, pocait, habotnic, deplasat, fixist, exagerat, mironosita ¦ Dar mai bine sa latre, mai rau ar fi daca n-ar latra, ar insemna ca te are prins pe undeva cu vreun pacat. Sufletul omului este ca o cetate pe care vrea sa o cucereasca cineva din 4 parti deosebite: trupul, lumea, diavolul si Domnul Hristos. De noi depinde cui ne cucerim sufletul.
 
Vino, Doamne, si ma mantuieste ca sa nu zica vrajmasii mei ca m-ai parasit.
 
sursa luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *