Incercati sa va pocaiti! Incercati sa plangeti!
Se spune ca cei doi oameni sau suit la templu. Fariseul a mers in fata, statea drept in fata altarului, se batea cu pumnii in piept si zicea: Doamne iti multumesc Tie, ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitor, desfranat, mincinos, hot si asa mai departe si ca nici macar nu sunt ca acest vames. Iar vamesul statea la usa, nici macar nu dadea sasi ridice privirea si se batea cu pumnul in piept si striga: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosul.Toata parabola se reduce la aceste doua prezentari de tipuri umane. In concluzie Mantuitorul spune: Adevarat va spun voua, ca mai indreptat sa intors vamesul acasa decat fariseul, pentru ca cel ce se inalta pe sine se va smeri, iar cel care se smereste pe sine se va inalta.
Iubiti credinciosi, aceasta invatatura pe care Hristos neo spune este legea noastra, legea noastra crestin ortodoxa. Umilinta este primul lucru pe care trebuie sal facem. Noi venim in fata lui Dumnezeu pentru ca stim ca savarsim fapte rele in fiecare zi cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul, poate chiar in fiecare minut. Si nu exagerez cand spun ca aproape in fiecare minut facem o fapta, gandim ceva rau, chiar daca nu facem fapta, o gandim, si gandul cum spune Sfantul Apostol Iacob odrasleste fapta cea rea si fapta cea rea odata savarsita a introdus pacatul in om.
In acelasi timp, noi suntem ispititi, ca si fariseul sa facem fapte pentru ochii lumii si nu pentru Dumnezeu. Cei care fac fapta pentru ochii lumii vor avea o atitudine vizibila, ca si farisei, cum spune Mantuitorul. Fariseii cand posteau se imbracau in sac, isi puneau cenusa in cap, aveau fata trista si nebarberita ca sa arate ca ei postesc. Spune Mantuitorul: Pentru lume postesc sisi vor lua rasplata in lumea aceasta, in cer nu mai au nici o rasplata. Daca faceau o fapta buna, ieseau la rascruce de strazi, puneau sa sune din trambite, si spunea Mantuitorul: pentru lume o fac, in lumea aceasta vor avea rasplata si nu vor avea rasplata in cer.
Adeseori suntem tentati si noi sa facem lucrul acesta. Dealtfel literatura vorbeste despre lume ca teatru, toata lumea, toti ne comportam ca niste actori pe scena, una este viata noastra intima si una este viata noastra pe care o expunem in fata lumii. Acesta e fariseism. Si asa de general e fariseismul nostru, incat numai cand intri in biserica iti dai seama cine esti, cat de pacatos esti. Daca te patrunzi de rugaciune, daca te patrunzi de cuvintele Mantuitorului te cuprinzi deodata coplesit de propiul tau pacat. Iti dai seama ca tot ceea ce ai facut, ai facut pentru lume si nu pentru Dumnezeu.
Daca veniti in biserica facetio pentru Dumnezeu! Nu stati ca fariseii, nu va comparati cu cel pe carel socotiti pacatos, poate cel pacatos e mai bun decat tine! Ci asemenea vamesului, batetiva cu pumnul in piept si strigati din sinea voastra: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului. Dumneavostra stiti de rugaciunea inimii sau rugaciunea Mantuitorului in care daca te rogi, numai atat spui: Doamne Iisuse Hristoase, milostiv fii mie pacatosului! De aici este luata textual: Dumnezeule, milostiv fii mie pacatosului, la care ati adaugat Iisus Hristos. Aceasta este dupa cum spun Sfintii Parinti si cei care practica rugaciunea inimii sau rugaciunea isihasta, este cea mai complexa rugaciune pentru ca dintro data teai pus in raport real cu Dumnezeu.
Oricum ai fi si orice ai face in lumea aceasta esti pacatos pentru ca intotdeauna diavolul te asalteaza, si nu poti sa rezisti pentru ca el este duh iar noi suntem trup si suflet. Diavolul este mai puternic decat noi, te asalteaza cu ispite, cu tot felul de imagini, cu mirosuri cu gusturi si cu pipaituri, te asalteaza cu imaginatie pacatoasa, te asalteaza cu nebunia (indracitii care sunt prinsi de diavol), te asalteaza in toate chipurile si daca gaseste inima ta deschisa pentru toate ispitele, el pune stapanire pe tine si te demonizeaza. Asa alungam pe diavol din inima noastra spunand: Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milostiv fii mie pacatosului si accentuezi cuvantul pacatos pentru ca stii ca esti pacatos.
Suntem pacatosi prin nastere, pentru ca mostenim pacatul stramosesc; psalmul 50 spune ca intru pacate mam zamislit. Suntem pacatosi pentru faptul ca adeseori gandim rau in inima noastra impotriva tuturor si impotriva a toata lumea, suntem pacatosi pentru ca uneori depasim gandirea si intram in verbalitate si spunem prin cuvinte lucruri rele care jignesc si ranesc si savarsim pacatul barfelii, iar cu faptele nu mai vorbesc. Multe sunt caile prin care pacatul intra in sufletul nostru si singurul nostru scut este sa spui: Dumnezeule, Iisuse Hristoase, milostiv fii mie pacatosului!
Noi suntem pacatosi, pacatuim in fiecare clipa, pacatele noastre sunt nenumarate, dar exista o posibilitate de a fi iertati. Dumnezeu nea lasat pocainta. Asa ca si fiul pierdut care sa intors si prin pocainta a fost primit si infiat, asa si noi suntem primiti si infiati prin Iisus Hristos prin pocainta, prin marturisirea pacatelor si prin impartasanie. De aceea postul acesta este un post special pentru spovedanie si pentru impartasanie. Daca nu va spovediti, daca nu va impartasiti sunteti exact ca fariseul pentru ca spuneti sunt drept, nam de ce sa ma spovedesc, eu nam pacate. Sunt sfintit prin botez, sunt sfant pentru a veni la biserica, nam nevoie sa ma impartasesc, pentru ca deja sunt sfintit prin botez, prin rugaciunile pe care le fac. Nu este adevarat! Mantuitorul a lasat taina spovedaniei, taina impartasaniei ca sa se sfinteasca omul in adevar. De aceea indemnul meu este: spoveditiva si impartasitiva, sa nu mai fie nici un un om in biserica aceasta nespovedit si neimpartasit pentru ca este singura cale sa va mantuiti!
Este foarte greu sa faci prima spovedanie pentru ca nu teai spovedit zece, cincisprezece, douazeci, treizeci, saizeci, saptezeci de ani si cand te uiti in urma la multimea pacatelor tale zici mia rusine sa le marturisesc. Nu tia fost rusine sa le savarsesti, dar te rusinezi sa le marturisesti, sa vii in fata lui Dumnezeu si sa zici: Doamne, iartama pentru pacatele mele?
Opozitia spovedaniei nu o faci tu, o face demonul mandriei din tine, ca daca ai fi umilit ai veni sa te spovedesti. Daca depasesti
acest prag, care este un prag demonic, atunci demonul mandriei este indepartat, este invins. Parintele Cleopa spunea cand veneau vizitatori sal fotografieze: de ce sa ma fotografiezi pe mine, dute si fotografiaza magarul acela de pe pajiste si punei numele Cleopa, ca nu sunt vrednic sa ma pui in poza. Aceasta era adevarata umilinta. Spunea nu ma numesc Parintele Cleopa, ca nu sunt decat un gunoi batran. Nu spun ca fiecare sa spuna lucrul acesta, dar asa sa gandesti in inima ta. Dupa aceea, daca vati spovedit prima data, lucrurile merg usor, sa deschis inima, a intrat duhul lui Dumnezeu, a intrat ingerul pocaintei in inima si marturisirea merge.
Si va marturisiti si va pocaiti pentru ca Dumnezue va iarta. Aceasta este situatia. Noi suntem oameni supusi pacatului. Fie ca esti arhiereu, fie ca esti preot, fie ca esti om de rand, intelectual sau muncitor sau un gunoi al societatii, toti pacatuim, intrun fel sau in alt fel. Sigur cei de sus pacatuiesc mai mult decat cei de jos.
Aceasta ne pune Dumnezeu la indemana in Postul acesta: spovedania si impartasania. Pentru aceasta la adus in fata noastra prin aceasta parabola pe fariseu si pe vames. Si la dat exem plu pe fariseu care nu vrea sa se spovedeasca, care crede ca a facut numai bine toata viata lui si care nu a avut o legatura reala cu Dumnezeu. Ini ma lui nu sa miscat, nu era o inima vie. El are o inima ca un mecanism care ii spune acum fa bine, acum da de pomana, acuma dute la templu, acum da zeciuiala. Pe cand la vames era o inima mai vie, macar plangea, inima care plange este o inima pe care Dumnezeu o iubeste.
Incercati sa plangeti, incercati sa va pocaiti, incercati sa va spovediti, sa va impartasiti, ca prin aceasta sa ne facem partasi ai suferintei Mantuitorului: sa mergem cu Iisus de la inceputul Postului si pana la ridicarea pe cruce, sa murim cu El, sa ne ingropam cu El, pentru ca a treia zi sa inviem cu El in slava lui Dumnezeu. Amin.
Extras din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, Ed. Bonifaciu, Bacau, 2009
