Nicio nota nu reprezinta cu adevarat ce stie un copil

Terminati cu frica. Noi nu ne pierdem copiii niciodata. Copiii ne sunt dati de Dumnezeu oricum cu imprumut. Ei sunt ai lui Hristos. Nu-l puteti inlocui pe Hristos in convertirea lui.
 
Tot ce putem noi face este sa asistam cu demnitate, cu motoarele pornite, la intoarcerea copilului nostru, indiferent unde merge. Sa stiti ca s-ar putea ca nu tot ceea ce credeti dumneavoastra, sa fie credinta. Copiii nu pot fi sufocati cu biserica si nici noi nu putem fi. Și pe preoti ne sufocati uneori, noi nu suntem pompa de benzina, suntem niste oameni, putem da cat avem.
 
Respirati adanc, imbratisati-l seara inainte de culcare chiar daca are 2 metri. Iubiti-i, copiii trebuie iubiti, trebuie sa fie incurajati, trebuie sa li se spuna:indiferent de ce ti se intampla, eu sunt langa tine.
 
Și nu mai deschideti carnetele de note. Aruncati-le. Terminati cu prostiile. Nicio nota nu reprezinta cu adevarat ce stie un copil. Nota reprezinta ceea ce nu stie profesorul despre copilul nostru.
 
Le-am spus odata unor profesori: unui copil ii moare, seara, cainele din curte. Cum reactionati dimineata la scoala? Copilului aluia i-a murit cainele care era prietenul lui de 10 ani. Chiar credeti ca moartea unui caine nu conteaza pentru un copil? Aveti senzatia ca o fetita, la primul ciclu, in clasa, are aceeasi forta ca o femeie care n-a dormit toata noaptea ca sa stie cum sa-si spanzure elevii a doua zi? De aia e scoala, pentru ca e institutie si e imperfecta.
 
Pe de alta parte, profesorilor si parintilor, va recomand sa va faceti o lista cu pomelnic cu toti elevii din clasa, cu numele mic. Și cand mergeti seara la culcare, chiar daca nu va rugati, spuneti: Doamne, binecuvanteaza pe:¦
 
Rugati-va pentru ei! Copiii va vor simti sinceritatea. Știti ce ne-au zis noua copiii de la Sibiu? I-am intrebat depre prima trasatura de caracter a unui profesor sau preot. Știti ce au zis? Sinceritatea. Copiii trebuie sa simta ca atunci cand vorbesti de Joc Secund a lui Ion Barbu, o faci din dragoste pentru ei si nu de Bacalaureatul de la sfarsitul anului. Sa nu-i batjocoresti cu examenele care ii asteapta. Sunt examene mai grele decat admiterea in liceu si Bacalaureatul, examenul comunitar.

Pr. Constantin Necula

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *