Nu spune niciodata o rugaciune in graba

Ce se poate face cu gandurile care fug in toate partile in timpul cititului si al rugaciunii? Nimeni nu scapa de asta. Nu este nici un pacat in asta, dar este nepotrivit. Este pacat atunci cand cineva de buna voie incurajeaza ganduri straine, dar cand ele alearga involuntar, este vreun pacat? Greseala vine atunci cand omul a observat ca gandurile ii ratacesc si nu le stapaneste. De indata ce observi ca gandurile o iau razna, infraneaza-le, aceasta trebuie sa faci.
 
Pentru a potoli ratacirea gandurilor in timpul rugaciunii, este necesar sa faci eforturi pentru a te ruga cu inima fierbinte. Ca sa faci asta trebuie sa-ti incalzesti sufletul inainte de rugaciune cu meditatie adanca si inchinaciuni. Invata sa te rogi cu propria ta rugaciune.
 
 De exemplu, esenta rugaciunii de seara este aceea de a multumi lui Dumnezeu pentru ziua aceea si pentru tot ce ai primit in timpul zilei, bune si rele. Pentru raul savarsit, omul trebuie sa se pocaiasca si sa ceara iertare, promitand sa-si repare greselile in ziua urmatoare; apoi omul se roaga lui Dumnezeu pentru ocrotire in timpul somnului.
 
Spune-i lui Dumnezeu toate acestea, asa cum iti trece prin mintea ta si din toata inima ta. Esenta rugaciunii de dimineata este de a-I multumi lui Dumnezeu pentru somn si pentru trezire si de a-I cere ajutor ca in timpul zilei sa faci lucruri pentru slava Sa.
 
Iarasi, spune-I acestea din toata inima si mintea ta,  in timp ce te afli la rugaciune, atat dimineata cat si seara, spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vietii tale, atat cele launtrice cat si cele din afara, vorbindu-I ca un copil: Vezi, Doamne, boala mea si slabiciunea mea! Ajuta-ma si vindeca-ma!. Toate acestea si alte asemenea le poti spune lui Dumnezeu cu propriile tale cuvinte, fara sa mai deschizi cartea de rugaciuni. Poate ca asa va fi mai bine. Incearca sa faci asa, si daca merge, poti sa lasi de tot cartea de rugaciune. Totusi, daca nu merge, atunci trebuie sa te rogi cu cartea ta de rugaciuni, sau altfel, vei ramane fara nici un fel de rugaciune (¦)
 
Nu citi niciodata o rugaciune in graba.
 
Inca ceva: incearca sa inveti rugaciunile pe de rost. Aceasta te ajuta foarte mult sa spui rugaciunea fara tulburare. O rugaciune trebuie invatata ca orice altceva, invata sa te gandesti la Dumnezeu nu numai atunci cand te afli la rugaciune, ci si in fiecare ceas si in fiecare clipa, pentru ca El este pretutindeni. Din toate astea, pacea va izvori in inima ta, dandu-ti putere pentru problemele tale zilnice si pentru randuiala tuturor lucrurilor.
 
Din Viata duhovniceasca de Sf. Teofan Zavoratul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *