Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului este randuit de Biserica spre aducerea-aminte de virtutile alese ale Sfintei Fecioare si de postul cu care ea insasi, dupa traditie, s-a pregatit pentru trecerea la cele vesnice.

Tipicul cel mare (cap. 35, p. 44) si invatatura pentru posturi din Ceaslovul mare (ed. cit., p. 707) prescriu ajunare lunea, miercurea si vinerea, pana la Ceasul IX, cand se consuma mancare uscata; martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. La 6/19 august (sarbatoarea Schimbarii la Fata), in orice zi ar cadea, se face dezlegare la untdelemn, peste si vin.

In aceasta perioada de doua saptamani, Biserica recomanda credinciosilor infranarea si ii indeamna la rugaciune si fapte bune.

***
 

Astazi, sunt mii si zeci de mii de crestini care nu mai postesc si nici nu se mai tem ca smintesc pe altii. Maninca tatal de fata cu femeia si cu copiii sai de dulce, sau maninca mama de dulce de fata cu copiii care trebuie crescuti in frica de Dumnezeu. Nu se tem nici de Dumnezeu ca strica postul, nu le e rusine nici de cei ai casei.

Vai de noi si de noi! Am ajuns mai rau decit butucii cei nesimtitori, mai rau decit paginii, ca numai numele de crestin il mai purtam. Am ajuns cum a proorocit Pavel, marele luminator al lumii: in vremea aceea vor avea numai chipul bunei credinte, dar puterea ei o vor tagadui (II Timotei 3, 5).

Din Parintele Cleopa Ilie, Indrumari duhovnicesti, Editura Teognost, p. 209, Cluj-Napoca, 2004

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *