Sfintii Petru si Fevronia m-au ajutat sa ma casatoresc

Majoritatea celor care ma cunosteau in perioada despre care voi povesti, m-ar fi considerat o femeie de succes. Lucram intr-o companie mare, salariul era foarte bun, insa si regimul de munca era pe masura. Fiecare zi era inca de la inceput planificata pentru o multime de sarcini si activitati.

Astfel, muncind foarte mult fara a avea timp pentru viata personala, am ramas singura. De multe ori atunci cand ajungeam seara in apartamentul din centrul orasului sau la vila pe care o aveam in suburbie, imi venea sa urlu de durere si tristete. Imi invidiam chiar si menajera, caci de multe ori observam cum ea se grabea sa-si termine munca, pentru ca acasa o asteptau sotul si copiii, iar eu nu aveam pe nimeni. Consideram chiar ca este o cruzime, un chin din partea lui Dumnezeu: mi-a oferit absolut totul, cu exceptia vietii personale, in timp ce altii nu aveau nimic, dar erau mult mai fericiti ca mine pentru ca aveau o familie! Eram singura pe lumea asta, singura cu un catel, care a aparut in viata mea tot din cauza singuratatii.

Intr-o zi, nu am mai reusit sa fac fata acestei stari chinuitoare si am luat o broboada si am decis ca trebuie sa merg la biserica sa ma marturisesc. Preotul a avut rabdare si mi-a ascultat intreaga poveste a vietii, toate cuvintele de durere si nemultumire, iar apoi mi-a spus:

„Stii ceva, roaba lui Dumnezeu, Xenia, ia-ti cateva zile libere si pleaca la Murom, roaga-te si inchina-te sfintilor Petru si Fevronia, ei te vor ajuta¦.”

I-am urmat indemnul si am plecat la Murom. Pot spune insa ca aceasta calatorie nu a avut nici un rezultat sau cel putin asa am considerat eu.

Dupa un timp am hotarat sa revin la preotul care mi-a dat acest sfat si sa-i spun ca nu prea s-a schimbat ceva in viata mea, chiar daca am mers in pelerinaj si m-am rugat¦

El mi-a spus:

„Ei bine, chiar ai crezut ca vei obtine totul in urma acestei calatorii? Desigur, se intampla si astfel de minuni in viata noastra, totusi nu prea des¦Ai trait multi ani in pacate destul de grele si acum vrei sa obtii totul doar printr-un schimb simbolic: eu ma voi ruga, iar voi imi veti trimiteti un sot… Nici chiar in afacerile tale nu se poate obtine rezultatul final dintr-o data, cu atat mai mult in viata personala. Ar fi cazul sa mergi din nou la Murom, sa te mai rogi, sa dai dovada si de putina rabdare.

Am iesit in acea zi de la biserica si mai trista si suparata. Gndurile de deznadejde ma coplesisera. Ma gandeam ca nu voi mai intalni nicicand un barbat care sa ma iubeasca si sa ma aprecieze asa cum sunt¦ Toti barbatii care formau cercul meu de cunostinte fugeau de mine, de parca as fi bolnava incurabil: unii nu puteau accepta ca pot castiga mult mai multi bani decat ei, altii nu-mi puteau suporta caracterul, iar vanatorii de mirese bogate nu ma interesau.

Am plecat la Murom de mai multe ori. Mi-a placut acest orasel nu prea mare, linistit, unde parca descoperi viata de alta data, fara graba si stres. Pentru mine aceste calatorii erau ca mici vacante. La manastire am platit un moleben pentru un an intreg sfintilor Petru si Fevronia, am facut o donatie pentru restaurarea bisericii, am participat la Sfanta Liturghie.  La intoarcere am simtit cum parca o piatra grea a cazut de pe sufletul meu.

Viata orasului Murom si vizitile la manastire nu au trecut totusi fara vreun efect, doar ca nu cunosteam care vor fi roadele adevarate¦.

Cand am revenit din cea de-a treia si ultima calatorie de la Murom inapoi la Moscova, mi s-a spus ca peste doua zile voi zbura in Elvetia pentru a participa la o conferinta.

Peste doua zile deja eram in avionul catre Elvetia, iar locul de langa mine s-a dovedit a fi ocupat de un tanar placut si comunicativ, care dupa cum s-a dovedit participa la aceeasi conferinta. Am facut cunostinta, am gasit foarte multe teme interesante de conversatie si nu o sa va vina sa credeti: la intoarcere, zburand din nou in acelasi avion sre casa, am primit cel mai frumos cadou din viata mea, acest tanar m-a cerut in casatorie.

Rugati-va si nu deznadajduiti! La Dumnezeu toate sunt cu putinta!

Din Sfintii Petru si Fevronia din Murom– Aparatorii familiei, dragostei si fidelitatii, , Ed.ORTODOXIA, Bucuresti 2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *