Cand vei vedea pe cineva ca te uraste, sau te nedreptateste…

Bunaoara sa spun: daca ai suparat pe cineva sau te-a suparat cineva si incepi sa-l pomenesti la rugaciune, numai vezi ca, de la o vreme, se ridica ura din mijloc. Prin rugaciune se taie vrajba si indata il castigi pe acela si il aduci la intelegere, la unire. De aceea spune Sfantul Maxim: Cand vei vedea pe cineva ca te uraste, sau te nedreptateste, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, incepe sa-l pomenesti la rugaciune. Dar sa nu-l pomenesti, sa-i fie lui vreun rau, ca atunci cade pe tine. Sa zici asa: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine pacatosul si pe fratele meu (cutare), ca pentru pacatele mele s-a suparat pe mine. Pentru ca fratele meu este oglinda mea si el vede rautatile mele.
 
Asa spune si Sfantul Ioan Scararul. Sa nu invinuiesti cumva pe fratele tau cand te rogi pentru el, sau sa-i ceri pedeapsa, cum ii pun unii in pomelnice la vrajmasi. Nu-i voie! Chiar daca ii puneti pe unii la vrajmasi, Biserica stiti cum se roaga? Biserica se roaga pentru vrajmasi sa-i intelepteasca, sa le ierte pacatele, sa-i aduca la cunostinta adevarului, sa-i faca blanzi si sa-i intoarca cu bine.
 
Asa se roaga Biserica. Niciodata Biserica nu vrea sa faca rau la nimeni. Ca Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca¦ Iar noi, cand avem o suparare, ni se pare ca cutare ne uraste. Dar Biserica nu! Ea nu face deosebire. Ea se roaga deopotriva pentru toti, ca sa fie buni.
 
De aceea, vorbind despre sfanta rugaciune, v-am spus ca ea se numeste maica tuturor faptelor bune, pentru ca ea aduce in sufletul nostru pe cea mai mare fapta buna: dragostea de Dumnezeu si dragostea de aproapele.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *