Nu ne ramane decat sa avem incredere in Dumnezeu!

– Daca incerci sa explici unui om ca ceea ce face nu este placut inaintea lui Dumnezeu si, totusi, acesta refuza cu incapatanare sa accepte acest lucru, ce sa facem pentru el, tinand cont de faptul ca tinem mult la el?
 
– Cred ca Pilda fiului risipitor din Biblie ne raspunde la intrebare. Fiul zice: Da-mi averea. Tatal nu-i spune: Amaratule, din ce-ai sa traiesti pe urma, vii tu la mine, iti arat eu tie, nu-ti dai seama ce-o sa ti se intample?. Nimic. Ce fel de tata, ce fel de iubire e asta? Nu-si imagina cat o sa sufere copilul lui cand va ajunge sa manance roscovele porcilor? Nu, nimic. Si mi-am dat seama cat de gresita e pedagogia asta bazata pe a face binele cu forta. Sau a tot explica ce e bine si ce e rau¦ Nu intelege, maica, nimic, nimeni. Suntem surzi. Intr-o ureche surda n-ai ce sa spui. Numai Dumnezeu stie cand si cum sa-Si sopteasca dragostea ca sa intoarca sufletul ratacit.
 
Iubirea noastra este bolnava. Noi credem ca ne e bine atunci cand nu avem necazuri si ca ne e rau cand ne doare ceva, cand avem necazuri. Din cauza acestei definitii proaste a iubirii, a binelui, iubim prost. Noi credem ca-i iubim pe cei de langa noi daca-i ferim de rele, de necazuri. E o proasta/falsa iubire si paguboasa. Sigur, trebuie sa-i invatam, mai ales daca am fost numiti in responsabilitatea asta, daca suntem parinti sau profesori sau stareti, duhovnici, si cred ca acesta-i gandul care acum, zilele astea, a aparut in sarmana mea minte: trebuie doar sa-i ajutam sa-si asume raspunderea. Tu vei vedea! Este cuvant de la Dumnezeu. Tu vei vedea si sa-ti dea Dumnezeu sa-ti fie spre folos. Pentru ca Mantuitorul spune: Veniti si vedeti!. Vino si vezi! Altfel, daca omul este adus cu forta, se impotriveste, inchide ochii, nu vede nimic si chiar daca ii tine deschisi, ii tine deschisi asupra unei alte perspective si vede altceva¦
 
Nu ne ramane decat sa avem incredere in Dumnezeu! Ce-o sa se intample cu copilul tau, care se duce la discoteca chiar daca tu nu-l lasi: poate sa fie ranit, poate sa fie batut, poate sa fie violat, dar daca el vrea la discoteca, tu sa-i spui: Eu nu vreau sa te las, pentru ca mie mi-e frica pentru viata ta, mi-e frica sa nu patesti asta sau asta sau asta, dar daca tie nu ti-e frica, du-te, si sa-ti asumi asta. Poti sa-ti asumi asta?. Atunci, copilul poate ca va intelege ce este cu tine si poate nu-si va asuma asta si se va potoli. Nu stiu daca sub forma asta, dar sa ne ajute Dumnezeu, pentru ca eu vreau sa invat asta. Sa dam voie oamenilor sa-si traiasca lectiile pe care si le pregatesc. Sa nu le zicem sa lipseasca de la scoala pentru ca s-ar putea sa ia nota patru.
 
Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul marunt, Editura Doxologia, Iasi, 2013, p. 94-96

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *