Staretul Efrem Vatopedinul: Facebook-ul a distrus multe familii

Acum cateva zile a randuit Dumnezeu sa ajungem in Muntele Athos. Pentru mine a fost prima data si ceva cred ca s-a schimbat in sufletul meu dupa aceasta vizita.

Schimbarea cred ca are la baza randuiala pe care am observat-o in vietile acestor oameni, duhul lor de rugaciune si de inchinare permanenta catre Dumnezeu, departarea lor de lume, de toata tulburarea, acest suvoi care permanent da navala in sufletul laicilor si ne imbata facandu-ne sa traim si sa gandim trupeste.

Athos-ul are avantajul si de a fi fizic ferit de lume, inconjurat de ape, intr-o peninsula aflata in afara lumii dar ca o extensie a ei. Muntele Athos e un reper al trairii ortodoxe, un reper la care adesea noi barbatii ar trebui sa revenim si sa recalibram ceasurile vietii noastre, noi cei care am fost randuiti sa conducem familiile societatii, si sa punem astfel randuiala in vietile noastre, ale femeilor si copiilor nostri.

Nu voi insista pe trairile si intalnirile pe care le-am avut aici, ci va voi destainui una din framantarile mele de ceva timp.

In urma cu cateva luni mi-am inchis contul de facebook personal, la indemnul si exemplul personal al unui prieten dar si la efectele nocive pe care le simteam ca le are acest mediu asupra mea.

Eu lucrez acasa, pe cont propriu, si sunt propiul meu sef si angajat. Daca eu nu-mi pun randuiala zilnic in cele profesionale, nu-mi va pune nimeni. Fiind implicat si in munca asociatiei, ajunsesem sa administrez cateva pagini de facebook plus contul meu personal. Cand ma refer la administrare, spun creare de continut si urmarire constanta e efectelor pe care le are acest continut asupra cititorilor. Postam permanent articole, infografice educative, fisiere audio, fotografii si filme. Dupa ce le postam urmaream cate like-uri, share-uri sau comentarii apar.

Asa se facea ca eu dimineata munceam cateva ore sa creez / copii / aranjez continutul si apoi in timpul zilei, pana seara, intram destul de des ca sa vad efectele. Ajunsesem sa intru pe paginile administrate de 2-3 ori pe ora. Printre picatuiri lucram si la site-urile mele cu care-mi castig painea. Dar imi fragmentam asa de des munca incat ajungeam sa fiu foarte distras. Fiecare intrare pe facebook se finaliza si cu o derulare a postarilor prietenilor mei virtuali si ajungem adesea sa citesc articole propuse de ei, si din acel articol sa ajung in alta parte si tot asa. Intrand pe facebook verificam si mesajele si raspundeam la ele, iar mesajele imi dadeau de lucru in alta directie si tot asa.

Marea problema era ca fiecare revenire din mediul acestui site de socializare la munca mea de zi cu zi era adesea anevoioasa. Eram destul de distrat, cu mintea in alte parti, si cu greu ma readunam ca sa ma concentrez la ceea ce am de facut. Intr-o zi am zis ca renunt la contul meu personal.

Din acel moment, eu am castigat in timpul meu zilnic de lucru cel putin 2-3 ore de munca si un plus considerabil de concentrare. Mi-am dezinstalat aplicatia de facebook de pe telefon care ma agresa permanent si m-am linistit. A fost pentru mine o gura mare de aer din punct de vedere sufletesc, o povara de care am scapat. Imi legase sufletul, incet, fara sa-mi dau seama. Pe motivul unei misiuni crestine eu eram impatimit si tulburat sufleteste. Cum oare un mediu care mie personal imi face rau, ca distribuitor de continut, va putea face bine cititorilor de continut?

Acum de cateva saptamani am inceput sa ne punem serios problema inchiderii paginilor de facebook ale asociatiei. Pentru ca pagina de facebook a Ortodoxiei Tinerilor a adunat in ultimii ani multi cititori ne parea rau, crezand ca totusi poate fi de folos cuiva, in mare de informatii negative, sa aducem si cate un gand despre Dumnezeu.

Numai ca eu simt in continuare ca, desi postez mult mai rar pe aceste pagini, pe 2 din ele le-am si inchis, tot imi tulbura inima si ma indeamna spre un comportament nefiresc, daunator sufletului meu. Am decis sa nu inchidem pagina de OT de pe facebook, dar sa ne departam putin ca sa vedem cum randuieste Dumnezeu.

Cu aceasta intrebare in minte am ajuns la Manastirea Vatoped la Muntele Athos, si prin intermediul unui parinte drag roman am ajuns, doua grupuri de romani, sa stam intr-o seara la vorba cu staretul Efrem. Un om cu viata curata, luminos, care emana bucurie, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati oameni din Sfantul Munte. Parintele staret are ocazia, prin natura slujirii sale, sa se intalneasca cu mai marii lumii si sa inteleaga ce se intampla in lumea de astazi.

Dupa ce ne-a vorbit foarte frumos de locul in care am ajuns, de cetatea Maicii Domnului, Manastirea Vatoped, care are astazi 7 icoane facatoare de minuni care mangaie oameni din intreaga lume, ne-a spus ca-i putem adresa intrebari daca vrem.

Parintele roman care a intermediat aceasta intalnire a noastra, l-a intrebat pe staret ce parere are despre facebook, concluzionand discutiile pe care le-am avut cu sfintia sa inainte pe aceasta tema, destainuindu-i temerile mele.

Parintele staret, este renumit pentru sinceritatea sa si pentru raspunsurile clare pe care le da celor cu care se intalneste, chiar si oamenilor importanti. Defapt aceasta sinceritatea este o modalitate de a spune adevarul si de a nu intra in jocului mincinos al corectitudinii politice.

Parintele Efrem a raspuns: Daca puteti, distrugeti-l. Facebook-ul a distrus multe familii. Atat. De aici au urmat alte discutii.

Am cautat in inima mea un raspuns de la Dumnezeu si intr-un fel cred ca l-am gasit. Vreau, cu ajutorul lui Dumnezeu sa scap de acest mediu nociv si sa nu-i mai incurajez si pe altii sa ramana acolo.

Facebook-ul, mai inainte de a discuta despre calitatea informatiilor, este un mediu care creeaza dependenta, si chiar daca tot facebook-ul ar fi plin numai de sfaturi de la Sfintii Parinti, prin simplul fapt ca nu ne mai putem controla constient in a-l accesa cu chibzuinta, isi arata efectele nocive.

Acest mediu fura atat de mult timp zilnic fiecarui navigator, incat asa-zisa retea de socializare (unire a oamenilor) se dovedeste a fi factor de dezbinare intre tata si fiu, sot si sotie, parinti si copii, prieteni, colegi, si asa mai departe. Aceasta dezbinare vine in primul rand din lipsa de atentie pe care noi oamenii nu ne-o mai acordam unii altora, fata catre fata, iar asa-zisa socializare in virtual e artificiala si fara profunzimi.

E atat de multa informatie pe facebook, incat fiind bombardat zilnic cu sute de articole si poze, ajungi in timp doar sa derulezi depresiv de sus in jos pe o pagina cu infinit scrolling, citind doar titlurile si vizualizand cate o fotografie sau doua. Se banalizeaza asa de mult presa, ca instrument de informare, incat opiniile se creeaza doar prin titluri bombastice (majoritatea pacalitoare) si bannere cu mesaje scurte, fara a mai da atentie materialelor lungi, analizelor profunde.

Daca ar fi sa punem in discutie calitatea informatiilor care apare, am putea spune pe drept, ca raul pe care-l primim e mai mare, uneori covarsitor mai bogat, decat binele sau ideile bune pe care le regasim. Ori rezultatul final e clar… suntem pe minus cu binele primit.

Cat priveste articolele duhovnicesti pe facebook, eu personal cred ca prezenta lor sporadica in stirile care ne apar pe peretele nostru de facebook, ne indreptateste si mai mult sa ramanem in acest mediu nociv zicand: facebook-ul e bun pentru ca aici gasim articole frumoase despre Dumnezeu. Da, dar cate poze desfranate, cate injurii, cate vorbe urate, cate patimi insirate in public am vazut in acest mediu?

De aceea, prezenta noastra acolo este pentru multi o dovada ca acest mediu este folositor.

Exista multe studii despre facebook si discutia e foarte larga, dar eu ma voi limita la cateva concluzii duhovnicesti legate de sufletul meu si de asa-zisa misiune pe facebook si in mediul online.

E clar ca facebook-ul ne da ocazia sa ne afisam altfel decat suntem, fericiti si frumosi, acoperindu-ne realitatea vietii noastre, care e de multe ori mai gri. Aratandu-le altora bucuria vietii noastre, le starnim invidie si un imbold puternic de a fi si ei ca noi: bogati, frumosi, calatori in lumea intreaga, cu succes la femei sau barbati, cu succes profesional, cu prieteni multi, etc. Și astfel creste cercul vicios al frustrarilor in care toti ne aratam unii altora fericiti dar toti suntem in mare parte altfel decat ceea ce am afisat, crezand totusi ca ceilalti nu sunt ca noi, ci ei chiar sunt fericiti.

Facebook-ul, ca intreg mediul virtual, ofera aceasta oportunitate de a ne minti pe noi insine si pe ceilalti, stricand puternic relatiile dintre oameni.

Din ceea ce eu am trait, facebook-ul si mare parte mediul virtual este o risipire in exterior, contrar adunarii in sine, asa cum ne invata sfintii parinti.

Ortodoxia, oricat de multe articole duhovnicesti am citi pe facebook si pe net, nu se traieste virtual, ci concret in cotidian, in relatie om la om, fata catre fata, Dumnezeu catre om si om catre Dumnezeu. Teoretic virtualul ar trebui sa trimita catre intalnirile reale ale oamenilor, la fel si retelele de socializare, dar in realitate de multe ori ele devin scop in sine, idol. Și devine pagina de facebook a Ortodoxiei Tinerilor mai importanta decat parohia unui tanar, decat familia si prietenii lui.

Simt ca pentru mine aceste 5 zile la Muntele Athos au insemnat mai mult decat toate articolele de pe net care le-am citit despre Dumnezeu.

Explozia blogosferei ortodoxe, a informatiilor ortodoxe in mediul virtual, cred ca este un pogoramant facut omului cazut, dar care daca e permanentizat, adica institutionalizat departeaza omul de Dumnezeu si Biserica lui Hristos.

Punctul culminant al unirii omului cu Dumnezeu, e cat se poate de palpabil, nici decum virtualo-filosofic, e gustarea din Dumnezeu, la Sfanta Liturghie, gustare din Trupul si Sangele Domnului.

Cred ca noi cei din biserica am ajuns sa citim sute de articole duhovnicesti, sa ascultam sute de predici, conferinte si sa vedem filme ortodoxe, dar fara sa mai aplicam mare lucru din ceea ce primim in cuvant.

Suntem inconjurati de informatii despre Ortodoxie dar pierdem esentialul: pacea sufletului, retragerea din cele tulburi ale lumii, smerenia, rugaciunea, comuniunea cu ceilalti oameni si mai ales cu cei in suferinta.

Și ca sa inchei cu gandurile staretului Efrem Vatopedinul, problema nu e a facebookului ci a mea, Vina e mea si solutia revenirii in realitate e tot la mine. Nu vreau sa-i acuzam pe fondatorii acestui mediu si nici sa-i consideram responsabili pentru raul facut, Dumnezeu va judeca cele ascunse ale cugetelor noastre. Eu sunt de vina pentru tot raul pe care mi l-am facut stand in acest mediu, si tot eu vreau sa ies acum…

Doamne ajuta!

Claudiu Balan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *