Infidelitatea, iertam sau ne despartim?

In ultimile zile am tot meditat la faptul de ce oare reactionez atat de emotional la cazurile infidelitatii conjugale, aproape la fel, ca atunci cand aflu despre cazurile de abuz asupra copiiilor, caci am copilarit intr-o familie, unde nu au existat nici asemenea tr[dari si nici cruzime fata de  copiii.

 

Nu pot gasi  o explicatie mai buna decat cea,  ca si singur sunt tata si port responsabilitate pentru sotia si copiii mei. Pentru fiecare dintre ei mi-as da viata fara a ezita macar, zi de zi luptand sa fiu vrednic de ei.

 

Daca sotia mea m-ar insela, care nu ar fi motivele si imprejurarile, de as vedea ca regreta cu adevarat, m-as grabi s-o iert. Si nu doar de atat ca o iubesc foarte mult, dar si din motivul ca este de datoria mea, de datoria iubirii, sa fac totul pentru a restabili casatoria noastra, si nu in ultimul rand de dragul copiilor.

Dar si cugetand in acest mod la sigur nu as putea sa raspund la intrebarea, daca m-as fi iertat si pe mine in acest caz. Mii greu sa-mi imaginez cum as putea primi iertarea ei. Stiu ca acest lucru poate parea neclar si confuz, dar tradandu-mi sotia, imi voi trada si copiii. Chiar si ideea  ca eu as putea proceda asa cu ei, e cel mai rau ce-mi pot imagina.

 

Dar ceva imi spune ca trebuie sa fiu atent in aceasta judecare, pentru a da dovada de mila si compasiune pentru cei care au cazut, tradandu-si sotul sau sotia. Nici intr-un caz nu ma simt in dreptul de a-mi expune parerile asupra familiei si casatoriei pe un ton de superioritate. Traim intr-un timp si intr-un loc in care integritatea familiei, este obiectul unor atacuri nesfarsite, in special de cultura egocentrismului, care preamareste placerile trupesti si autorealizarea omului, distrugand toate idealurile de loialitate si sacrificiu pentru binele altora.

 

Vreau foarte mult ca atunci cand baietii mei vor creste, sa inteleaga ca respectarea femeii de langa tine, nu este doar un lucru necesar, dar si destoinic si nobil, vreau ca ei sa inteleaga, ca pentru femeia, careia ii vor jura credinta si dragoste in fata Domnului la taina cununiei, merita sa mori, dar ca si pentru ea trebuie sa traiesti.

 

Eu vreau ca fiii mei sa absoarba pana in adancul sufletului aversiunea pentru insasi ideea de infidelitate,  de atat ca il ofenseaza prin aceasta chiar pe Dumnezeu, dar si pentru ca este calcat in noroi juramantul dat din dragoste.

 

Si imi doresc ca fiicele mele la fel sa aiba aceasta atitudine fata de casatorie, drept o stare care prevede jertfirea propriilor dorinte egoiste, schimbarile, transfromarile in sine pentru ca cu fapta sa-si demonstreze dragostea fata de sot si fata de copii. Si mi-asi dori ca viitorii lor soti sa fie adepti ai acestor idei.

 

In copilarie am avut un prieten, parintii caruia au divortat. Tatal lui locuia departe de ei, si intalnirile lor erau foarte rare. Nu-mi aduc aminte sa se plans de acest fapt, dar cand mergeam la el, si o faceam destul de des, se simtea foarte acut lipsa tatalui in acea familie. Nu stiam cine din parintii lui e de vina de nu s-a pastrat acea casnicie, si nu prea am meditat la acest fapt. Dar mi-am adus aminte si am meditat mult la faptul cum se simtea totusi prietenul meu si fratii lui, fiind privati de prezenta zilnica a tatei.

 

Nu cred ca am vreo ideie profunda si inteleapta pe care as dori sa o impart cu dumneavoastra. Doar as vrea sa adaug, ca  urasc, si urasc profund  aceasta cultura pe care am creat-o, cultura in care iubirea de sine a parintilor creste si se dezvolta pe seama copiilor.

 

Astazi un numar colosal de parinti nici nu-si dau seama de responsabilitatea pentru starea sufleteasca si emotionala a propriilor copii. Nu inteleg cat e de important sa primiesti faptul ca imediat ce ti-ai unit viata cu o alta persoana si cu atat mai mult daca ai fost binecuvantat cu un copil, viata proprie nu-ti mai apartine.

 

Noi nu locuim intr-o societate, unde acest adevar ar fi primit si acceptat. Ba chiar din contra, locuim intr-o societate unde casatoria este privita asemeni unei vesele de unica folosinta. Unde parintii isi dovedesc rational ca cu copiii nu se va intampla nimic, iar lor, fostilor soti le e mai bine sa-si cintinuie viata separat.  As vrea aici sa mentionez, ca desigur exista casatorii unde probabil divortul e o izbavire pentru toti, chiar si pentru copii, mai ales in cazul cand exista abuzul fizic si psihic. Dar distrugerea familiei, ca urmare a infidelitatii, este o rana foarte adanca, o cauza a multor suferinte si dureri.

 

Astazi la noi toate sunt altfel. Despre starea noastra morala Clive S. Lewis spunea: Noi procreeem oameni fara inima, iar apoi asteptam de la ei virtuti si initiative. Glumim pe seama cuvantului onoare, dar apoi ramanem profund socati descoperind ca am fost tradati. Noi apelam la procedura de castrare si apoi asteptam de ca cel scopit sa dea urmasi.

 

Traducere Natalia Lozan

 

Sursa www.pravmir.ru